Silviu Padurariu - Tranzit

…de la cunoașterea de sine, la desprinderea de sine 

Tranzit, dincolo de sens, de dex, de google trebuie privit în ansamblu, în întregime, cu toate lucrările dispuse în jur, ca niște bucăți de memorie transformate în imagine. Senzația e de amnezie, alunecare, de desprindere, în același timp apare mai mereu un reper clar, fizic, de susținere. Nici urmă de dark side, ori de noir art, în expresie. Fără urme de memorialistică, ci memorie actuală. Cuvintele potrivite vizualității lui Burlacu stau undeva dincolo de primul plan de citire: neo-expresionism abstract, neofigurativ – are o tușă cultă, nu instinctivă, apoi, desigur, foto-realism cercetat și tratat pe mai multe planuri, nu manierat, iar despre latura abstractă, e lirică și mai puțin geometrică. Totuși, cuvintele potrivite seriei Tranzit sunt cuvintele care trebuie să spună ceva despre întreaga vizualitate a lui Dragoș Burlacu. Unul din cuvintele lui e Introspecția. Vizualitatea lui Burlacu are conotații de for interior, de psihism și auto-evaluare continuă, compune cu margini de percepție vizuală, interiorizat deliberat. E un tranzit printr-o realitate tocmai devenită interioară, proaspăt imprimată în memoria. Nimic nu rămâne în afară, totul trece prin interior. Lumina generală nu e nici solară, nici artificală și nici oarbă sau obscură. E pur și simplu o lumină vie, pe care o simți imprimată – analizată și gândită, apoi transmisa. Un alt cuvânt potrivit e senzația de imprimare, contururile fiind mereu apoase și blurate. Portretele sau cercul fetițelor numit „never ending game” sau personajul din pat sau „perfect balance” sau „waiting time”… sunt reprezentări ale unor concepte găsite la capătul diferitelor forme de autocunoaștere și autodescoperire în relație cu actualitatea. Fondul social al conceptului din spatele seriei Tranzit nu trebuie neapărat scornit dacă, din ceea ce transpare, socialul e surprins în feeling-ul de mare nimic, dincolo de acest nimic al zilei de azi, personal și efemer. O figură a lui Jack Nicholson sau un Bruce Lee, si ei sunt la fel de nesemnificativi între aceste marunțișuri zilnice și personale – „jocul” e infinit, somnul ascuns în alb adânc, „nunta” e mâncare văzută din cer, „așteptarea” e pierdută și aeriană, auto conștientizarea sinelui e „în fiecare secundă”. Limbajul vizual e conectat la toate organele de percepție, nu doar la opinie sau conceptualism. Figurativ și abstract sunt doar instrumente de lucru între multe altele, și nu căutări obsesive în vizualitatea istorică ori în alte scopuri docte sau activiste. Activism, criticism, revoluție ori ideea de alter sau conflict nu au de ce sa fie scoase la inaintare doar pentru a sincroniza fortat un limbaj vizual asumat căutător, în devenire și curios mereu. E un foto-moment din viitorul tranzit al unui artist care se autocunoaște. Semantica vizuală e actuală deplin ocolind social-ul de suprafață, al masei, și concentrandu-se pe sine-le socialului, pe sinele propriu. Liber de politică ori activism civic ori împotriviri ideologice, dar nu lipsit de rațiune, intelect și emoție. Amnezie, e un alt cuvant potrivit. Atinsă prin ingurgitarea și analizarea întregii realități, a exteriorității, a denotației pentru a o înțelege și pentru a-i da un sens, o imagine, o senzație vizuală interioară. Reprezentarea vizuală, în acest caz, e un obiect al cunoașterii sinelui și realității, sinele mare. Tranzit e desprindere, eliberare. Așa cum mersul e o cadere continuă, mereu salvată, echilibrată de celălalt picior adus în față.

Copyright © 2025 Dragos Burlacu; All rights reserved | Power by Focus Web Design